MEANINGFUL INTERIORS

interviu

„Într-un spațiu cu sens, lucrurile trebuie să îți vină la îndemână”

Diana Staicu, co-owner Scandinavian Design House:

Arcady-meaningful-casa-Turcoaz.jpg

Puțini oameni au o relație atât de specială cu designul interior ca omul care și-a lansat un business de mobilier high-end și accesorii în stil scandinav înainte ca România să fie prea familiarizată cu acest concept, adică încă din 2006.

Este vorba despre Diana Staicu, antreprenoare și coproprietara Scandinavian Design House*, business ce reunește mai multe branduri foarte cunoscute internațional cum ar fi BoConcept, Fleximo sau VOX.

Cu Diana am stat de vorbă despre cum ”less is more”, despre motivele pentru care se regăsește în stilul scandinav, despre obiectul de mobilier pe care îl prețuiește cel mai mult din apartamentul ei, dar și despre cum știm să avem grijă sau nu de locuințele și clădirile noastre.

* Scandinavian Design House este o companie înființată în 2006 și deținută de Bogdan Staicu și Diana Staicu.

Era o mare tradiție să participăm cu toții, ai casei, la un astfel de eveniment.

Am vrea să ne întoarcem puțin în copilărie, pentru început. Cum arăta casa copilăriei tale? Ce îți aduci aminte despre ea?

Am copilărit într-o zonă de deal, în Râmnicu-Vâlcea. Mi-am petrecut foarte mult timp la bunici, care locuiau aproape de munte, într-o casă tradițională veche de 100 de ani, cu o arhitectură clasică, românească.

De pe pridvorul casei vedeam direct muntele și tot aici săteam ore-n șir vara să privesc licuricii. Aerul tare de munte și felul în care cădea lumina îmi lipsesc foarte tare acum, când stau în București.

Îmi aduc aminte și că, pe atunci, oamenii locului aveau un obicei: își îngrijeau constant casele, le vopseau, le chituiau. Era o mare tradiție să participăm cu toții, ai casei, la un astfel de eveniment. Așa că verișori, nepoți, bunici – ne strângeam și participam bucuroși la acest ritual de fiecare dată.

Cum ai ajuns să descoperi designul interior?

Prin 1999, am fost într-o vacanță de vară la Salonic. Mă plimbam prin magazinele lor, când am intrat întâmplător într-un magazin de mobilă pe nume BoConcept.

Era cu totul diferit de ce mai văzusem până atunci: de la cum arăta vitrina până la atitudinea oamenilor care m-au întâmpinat în showroom, de la atmosferă până la stilul de amenajare, am fost impresionată. Vorbeam de o zonă de mobilier premium.

Totuși, până ai deschis BoConcept în România, au trecut încă 7 ani. Cum s-a întâmplat că ai urmat mai întâi o carieră în HORECA și telecom?

Eu urmam deja o traiectorie pe care mi-o stabilisem cu ceva timp în urmă.

Fiind absolventă de Relații Economice Internaționale la ASE, drumul meu pe atunci urma povestea clasică: companii mari, corporații etc.

Undeva pe drumul acesta, domnul Șucu de la Mobexpert (n.a. Dan Șucu, proprietar Mobexpert) m-a invitat să conduc un magazin lansat în Pipera. Așa s-a produs, de fapt, primul meu contact direct – poate nu atât cu designul interior, dar cu mobilierul.

Aici am învățat enorm: de la partea mai puțin frumoasă a meseriei – stocuri, montaj, transportul de mobilier –, dar am avut parte și de o libertate imensă. Practic, mi s-a dat pe mână administrarea cap-coadă a unui business, odată cu toate responsabilitățile care decurg de aici: rezultatele obținute.

Perioada asta a însemnat doi ani și jumătate din viața mea, timp în care am și pus bazele unui departament de vânzări directe prin care abordam nou apărutul segment de proprietari de case din Pipera și am venit cu ideea de a le pune la dispoziție inclusiv un arhitect, care să vină cu o soluție completă de amenajare.

BoConcept a fost un pariu care s-a concretizat mai rapid și așa am ajuns să conduc azi acest business.

Cum ai luat decizia să deschizi BoConcept?

Știam deja că nu mă mai pot întoarce într-o corporație. Corporațiile au rolul lor și m-au învățat multe, dar văzusem deja ce înseamnă să ai libertate de acțiune, așa că nu mă mai puteam imagina stând în 7.000 de ședințe și obținând 7.000 de semnături până se aproba ceva.

Și am avut de cântărit între două opțiuni: aveam în minte ori să pun pe picioare o agenție de turism (călătoriile sunt o altă pasiune a mea), ori să aduc BoConcept în România, pentru că îmi plăcuseră foarte mult.

Cumva, BoConcept a fost un pariu care s-a concretizat mai rapid și așa am ajuns să conduc azi acest business.

Cum a fost pentru tine trecerea la antreprenoriat? Cu ce provocări a venit la pachet?

Abia alături de BoConcept, pot să spun că am început să văd cu adevărat ce înseamnă design. Am întâlnit oameni care desenau realmente mobilier, care m-au învățat ce înseamnă să amenajezi într-un mod funcțional, cum să respect mobila și munca din spatele acesteia. Nu mai era totul despre „avem stocurile astea, acum hai să le vindem”.

 

Pot să spun că trecerea către antreprenoriat a fost firească. Tatăl meu a fondat propria lui companie încă din 1991, iar eu eram asociat în firmă. Încă de pe atunci, mă lua pe lângă el și mă sfătuia să caut să fiu pe cont propriu când o să cresc, să găsesc soluții, să mă agit.

 

Cred că cea mai mare provocare pe care am avut-o din papucii de antreprenor a fost lucrul cu oamenii și, implicit, partea de recrutare și găsire a oamenilor potriviți. Noi suntem setați de acasă cu niște valori. Prin prisma acestor filtre vedem lumea, însă în realitate, lucrurile nu sunt chiar așa cum le percepem noi.

 

Doar din 2-3 discuții cu cineva, nu prea poți să-ți dai seama cu exactitate cu cine stai de vorbă. Iar educația care se face astăzi în școală nu mai e la fel de trainică. Din cauza asta, mulți copii și tineri ajung la o vârstă înaintată fără ambiție și fără să-și cunoască realmente pasiunile, iar asta e trist.  

Stilul scandinav e un stil de viață, în primul rând.

Ce înseamnă, de fapt, stilul scandinav pentru tine?

Am descoperit stilul scandinav în Danemarca, unde, contrar a ceea ce se spune, oamenii sunt foarte calzi și deschiși. Mereu m-am simțit aici ca în vizită la bunici.

Practic, de la ei am înțeles de ce e bine să faci lucrurile cât mai funcționale, să alegi mereu simplitatea, să cauți să ai lucruri trainice. Pentru că asta înseamnă, de fapt, o mare eficiență din toate punctele de vedere, inclusiv economic. Stilul scandinav e un stil de viață, în primul rând.

 

Un exemplu foarte concret. Am fost de curând în Sinaia și am trecut și pe la Peleș. Nu am mai fost aici de peste 10 ani, dar am fost uimită să văd niște clădiri fabuloase ca design și istorie, însă lăsate în paragină. Pur și simplu, vezi bucăți căzute din castel.

 

Ăsta e sentimentul pe care îl am aici de multe ori: că paragina asta e cumva generalizată, că nu știm să ne respectăm istoria și tradițiile. Pe când, dacă mă uit comparativ, în Danemarca oamenii țin enorm la tradiție, la produse pe care le-au făcut acum 70 sau poate 100 de ani și pe care încă le au în prezent.

 

Ei tot timpul pornesc de la un lucru-cheie: trebuie să faci o amenajare trainică, pentru că, până la urmă, o amenajare te costă bani, energie și poluare. Și atunci trebuie măcar să o gândești pe termen cât mai lung și într-un mod eficient.

Ce înseamnă, pentru tine, un spațiu cu sens?

O să dau un alt exemplu. În nordul Europei, acolo unde o să vezi un suport de șervețele, o să găsești automat și coșul în care să arunci apoi șervețelul folosit.

 

Gândirea asta logică legată de funcționalitatea unui spațiu mi se pare că e cea care dă cel mai mult sens. Când am deschis BoConcept, primele colege pe care le-am avut au încercat să facă ele o amenajare și să decoreze studioul după cum au crezut de cuviință. Apoi a venit un consultant din afară de la BoConcept care se ocupa chiar de partea asta de Visual Merchandise și le-a întrebat: „Dar de ce ați pus niște lumânări într-un raft de bibliotecă? Dacă ar fi să aprinzi acum lumânările, nu arzi raftul de deasupra? Cum îți este folositor acel obiect pus în acel loc?”

 

Și uite așa, tot felul de întrebări ca astea te făceau să conștientizezi că lucrurile trebuie să îți vină la îndemnână. Degeaba mi-ai pus o noptieră, dacă nu am lângă și priza pentru lampă.

 

E vorba despre mici detalii, dar care la noi nu sunt luate în calcul suficient. Înainte să te apuci de ceva – e important să îți faci un plan bun. Asta e valabil și în design interior, și în mobilă, și în viața de zi cu zi.  

S-a spus întotdeauna despre români că suntem destul de teritorialiști și că avem o mare dorință de a fi proprietari. Care ți se pare că e astăzi relația oamenilor cu locuințele lor?

Da, cred că ne dorim să fim proprietari și nu e nimic rău în asta, mai ales după istoria zbuciumată pe care am avut-o: au fost sute de ani de lipsuri.

 

Dar, pe de altă parte, nu avem suficientă grijă de proprietatea noastră. E important să vedem și cum o păstrăm, cum facem din ea ceva care să ne reprezinte, să fie ceva de care să fim și noi mândri, dar și generațiile care vin după noi.

Dar la nivel estetic, cum ți se pare că au evoluat preferințele românilor în materie de design interior?

Aici încă mai sunt multe de învățat. Desigur, față de 2006, e clar o evoluție. Începem să ne dăm seama că nu le știm chiar pe toate pe lumea asta și apelăm din ce în ce mai mult la specialiști.

 

Ăsta e un lucru foarte bun, dar un proces destul de lent.

 

Sunt încă și mulți oameni care spun – „dar de ce trebuie să iei parchet care să reziste 25 de ani? Lasă, că există și mai ieftin, știu eu un loc”. Dar când te gândești că eu am nevoie, în showroom, de un parchet care să reziste la trafic intens și la zgârieturi, că spoturile au și ele un sens – cele mari orientează lumina de ambient, cele mici înseamnă lumină de detaliu –, atunci îți dai seama că e vorba de un anumit nivel de calitate.

 

Iar asta e o alegere pe care o face fiecare.

Atunci când erai mică, te gândeai vreodată la cum ai vrea să fie casa ta? Cum ți-o imaginai?

Da, nu doar că mi-o imaginam, dar o construiam literalmente, pentru că aveam un Lego primit cadou în `78. Așa că mi-o construiam cu totul, cu bucătărie, cu dormitoare la etaj, îmi imaginam cine stă în acele camere și ce se întâmplă acolo.

Un spațiu amenajat cu sens nu înseamnă doar să pui un pat, o saltea și două noptiere.

Cum arată locuința ta în prezent? La ce te-ai gândit când ți-ai amenajat-o?

Locuiesc într-un apartament. Am fugit de ideea de casă, din motive de lipsă de timp liber. Mi-e mult mai comod să stau în apartament, pentru că, atunci când pleci, pleci pur și simplu. Nu te mai interesează să tunzi gazonul, în grija cui să lași câinele etc.

Când mi-am amenajat locuința, m-am gândit în primul rând să am spațiu de depozitare foarte bine organizat, să nu mă încurce nimic vizual, ca să arate totul liber, curat și îngrijit, indiferent dacă ai avut timp să pui lucrurile la loc sau nu. Am doi copii, iar băiețelul mai mic e pasionat și el de Lego și asta înseamnă că întotdeauna sunt piese de Lego peste tot.

Apoi, am pornit de la ce se întâmplă, de fapt, zi de zi în apartamentul meu. Citim? Ok, atunci ne trebuie un colț pentru citit. Mai avem nevoie de un loc unde să ne așezăm cu toții și tot așa.

Un spațiu amenajat cu sens nu înseamnă doar să pui un pat, o saltea și două noptiere. Trebuie să pornești de la tine, de la pasiunile și activitățile tale obișnuite.

Care este obiectul tău preferat de la tine de acasă și care e povestea lui?

Piesa mea de mobilier preferată este un dulap foarte vechi pe care l-am păstrat de la bunici. Este dulapul pe care ei la rândul lor l-au moștenit de la bunicii și străbunicii lor și în care bunica mea ne păstra niște dulcețuri mai fine – de cireșe amare, de exemplu.

Am păstrat acest dulap care e în familia mea de generații, împreună cu alte piese care înseamnă mult pentru mine și au valoare afectivă: niște tablouri vechi de sute de ani și câteva icoane care au aparținut tot bunicilor mei.

Arcady-Studio-Diana-Staicu-dulap.jpg

Care este camera ta preferată din tot apartamentul și de ce?

Aș spune că livingul e camera mea preferată. Aici lucrez, aici am și colțul de citit, aici ne strângem cu toții. E camera cea mai primitoare din toată casa.

Dacă tot vorbim despre timpul petrecut în interioarele locuințelor personale, cum a fost pentru tine perioada de carantină de la începutul anului?

Destul de stresantă. În primul rând, am lucrat mai mult decât înainte. A fost un șoc să se închidă totul de pe azi pe mâine.

Recunosc că pe noi, ca business, ne-a prins și băgați în multe facturi scadente, într-o perioadă în care eram în plină dezvoltare: la sfârșit de februarie tocmai ce deschiseserăm un showroom nou, după ce la finalul anului trecut mai pusesem pe picioare încă unul. În spatele lor erau niște investiții pe care așteptam să le recuperăm, în timp ce proprietarii de spații nu înțelegeau că e o problemă reală atât timp cât eu a trebuit să închid forțat toată activitatea. Nu prea aveai cum să susții chiria obișnuită în condițiile astea.

Apoi, desigur, mai era și echipa mea – față de care trebuia să fiu prezentă 100% și să răspund la orice întrebare venită din partea lor. Deși, în același timp, toată situația era la fel de dificilă și pentru mine și nici eu nu aveam toate răspunsurile. Era un teritoriu nou pentru toți.

Dar perioada asta a venit și cu lucruri bune: am migrat spre comenzile online, am început să ne mișcăm, am pus pe picioare un nou site. A fost un context bun să te așezi, să reflectezi puțin, să îți dai niște timp să vezi unde ești, cum poți să mergi mai departe și să te ții totuși de planurile pe care le-ai pornit.

Crezi că perioada actuală i-a făcut și pe oameni să se orienteze mai puternic spre interioarele caselor lor?

Așa ar trebui, însă timpul o va spune.

Ce am observat eu e că, în perioada de pandemie și carantină, primele cereri au venit de la părinții care locuiau acasă cu copiii și care, nemaiducându-i la școală, și-au dat seama că „îmi lipsește asta, îmi lipsește cealaltă, stai, că nu i-am pus birou, am și o saltea care e inconfortabilă” etc. Au deranjat mai tare lucrurile astea decât de obicei.

Vom vedea, în timp, ce alte efecte și schimbări ne va aduce perioada pe care o traversăm.

interviu

„Nu văd interiorul ca pe un refugiu, ci ca pe un punct de unde pot să privesc lumea. Spațiile ne transformă și noi transformăm spațiile la rândul nostru”

Capucine Gros, Director Artistic la Unfinished Festival:

Arcady-meaningful-casa-Turcoaz.png