Spațiu de birouri pentru o companie IT
Mansarda unei vile din anii `40 transformată în spațiu de birouri
De la ce am pornit:
Într-o casă veche, construită în anii `40 în scop rezidențial, s-a dorit amenajarea unui spațiu de birouri la mansardă, pentru o echipă de IT.
Provocările au fost numeroase:
- Adaptarea spațiului, prin intervenții minimale care respectă construcția originală (un monument istoric)
- Realizarea unui spațiu de birouri flexibil, care pornește de la acomodarea unei echipe inițiale de 8-10 membri, dar care poate crește pe parcurs
- Păstrarea unui spațiu cât mai aerisit, care să poată fi utilizat de o echipă cu oameni foarte diferiți, cu obiceiuri diferite și care nu se cunosc între ei.
Cum am lucrat:
Spațiul 1 de birouri
În primul rând, am ales un stil neutru, cu o abordare cromatică în culori cât mai deschise și materiale naturale.
Ne-am folosit de doi dintre pereții disponibili, pentru a-i vopsi și adapta la nevoile echipei – care trebuie să deseneze, să schițeze și să facă multe scheme grafice ca parte din activitatea lor de zi cu zi. Unul dintre pereți este folosit cu efect de tablă de scris, iar pe celălalt se poate scrie cu markerul. Am amplasat și două whiteboard-uri, în același scop.
O provocare a fost delimitarea unor zone diferite în cadrul biroului. Ne-am folosit, spre exemplu, de o grindă existentă pentru a crea o zonă verde, care să ajute spațiul să respire și să aducă o senzație de calm și relaxare.
De asemenea, am transformat un dezavantaj – diferențele de înălțime și nivel din spațiu – într-un avantaj, pentru a separa și compartimenta anumite zone. În partea superioară, de exemplu, am amenajat un spațiu de discuții.
Pe lângă birouri, am intervenit și în câteva spații adiacente. Pentru chicinetă, am amenajat un spațiu minimal și compact de luat masa. Am decorat și un silent room cu pereți cu mușchi, pentru a crea o zonă liniștită, în care te poți retrage pentru call-uri sau conversații private.
Spațiul 2 de birouri
În al doilea spațiu disponibil pentru birouri (în oglindă cu primul ca suprafață disponibilă), am creat în plus o zonă de relaxare în cadrul open space-ului, prin amplasarea unei canapele cu pufuri (beanbags) care să dea accente de culoare. Am folosit astfel la maximum zona joasă creată de dispunerea mansardei (unde nu se putea sta în picioare).
Tablourile și decorațiunile existente sunt, de asemenea, alese în ton cu atmosfera relaxată și spiritul prietenos al tinerilor care lucrează în acest spațiu.
Zona de discuții, whiteboard-urile și peretele pe care poți să scrii cu markerul sunt prezente și aici.
Ce rezultat am obținut:
Două birouri moderne, în stil scandinav, în care ne-am adaptat spațiului, transformând funcțiunile existente și dându-le un rol nou, cu accente moderne.