Creăm spații cu sens prin design interior care te reprezintă.
Transformăm orice spațiu într-un loc coerent, inteligent, cu sens și semnificație.
Experiență excepțională
Știm că renovarea unui spațiu poate fi stresantă. Suntem alături de tine în fiecare pas, astfel încât să facem procesul cât mai simplu: te ascultăm, te sfătuim, rezolvăm probleme, te ajutăm să ai claritate în fiecare punct.
Design care te reprezintă
Designul cel mai bun este cel care are sens: pentru tine, ca beneficiar al proiectului, dar și în acord cu toate bunele practici ale domeniului. Împreună dăm sens, coerență și semnificație spațiului tău.
Echilibru între estetic și funcțional
Împăcăm esteticul și utilitatea, în așa fel încât să simplificăm viața tuturor celor care locuiesc sau muncesc într-un anumit spațiu.
Soluții de design durabile
Alegem mereu soluții care au în vedere folosirea spațiilor în timp, alegerea unor piese durabile și acomodarea tuturor elementelor care compun un spațiu (de la lumini la sunet și instalații).
Te invităm în lumea spațiilor cu sens
Pașii spre un spațiu cu sens
#1. Discovery
Orice design reușit pornește de la cei care locuiesc, lucrează sau traversează spațiul respectiv. Așa că ne dedicăm timp să înțelegem: ce îți dorești de la spațiul de care urmează să ne ocupăm, cum îl vei folosi. În etapa de discovery & briefing, descoperim împreună așteptările, stilul și bugetul în care se încadrează proiectul tău, luăm măsurători și repere despre universul vizual și preferințele pe care le ai la nivel estetic.
#2. Concept creativ
Cu informații complete despre ce îți dorești de la spațiul tău, ne întoarcem la lucru. Venim cu soluții practice și creative, care se traduc în: moodboards, randări, planuri complete pentru compartimentare, finisaje și iluminare (unde este cazul). Simulăm în detaliu cum va arăta spațiul tău transformat, pentru ca tu să ai o idee cât mai concretă despre rezultatul final.
#3. Implementare
După ce am ajuns la o imagine a spațiului tău care să te reprezinte, suntem alături de tine să o transpunem în realitate. Ne ocupăm de implementarea proiectului tău, de la lista de cumpărături până la plasarea și urmărirea comenzilor. Supraveghem șantierul, coordonăm furnizorii și ne asigurăm că punem în practică designul ales.
Care a fost experiența clienților de până acum
VIRGIL LUNGU
Project Manager - Consultant în Management
Odată cu creșterea timpului de muncă de acasă (work from home) mi-am dorit să am un spațiu dedicat pentru lucru, iar echipa Arcady m-a ajutat să înțeleg de ce produse am nevoie astfel încât să creez un concept unitar și în același timp să rezolv problema posturii incorecte pe care o aveam când stăteam la birou. Astfel, am înțeles mai bine ce îmi doream de la spațiu, dar și cum să mă încadrez în buget prin diferite soluții. Sunt foarte mulțumit de rezultatul proiectului și de colaborarea cu echipa Arcady.
LOREDANA LIVINSCHI
Technical Support Specialist - Specialist Suport Tehnic
Am dorit să avem o pată de culoare în camera celui mic. Împreuna cu echipa Arcady am ales peretele potrivit și cromatica. Colecționăm foarte multe statuete cu elefanți și atunci ne-a surâs ideea de a-i avea pictați pe perete. Împreună cu hamsterul Tilo, desenul cu elefanți reprezintă familia noastră.
Suntem bucuroși să îi avem parteneri pe...
Jurnal de interior
Îți punem la dispoziție resurse și informații despre cum transformi un spațiu într-unul cu sens pentru tine.
Cum arată un spațiu cu sens pentru tine?