top of page
  • Writer's pictureIulia Tănase

Camera copilului tău. 7 pași către Montessori

Updated: Mar 4, 2021


Metoda Montessori pune un mare accent pe educație și dezvoltare, iar multe dintre principiile sale pot fi folosite în orice spațiu în care copilul petrece timpul, mai ales în dormitor. Integrând multe funcțiuni, dormitorul este un spațiu minunat în care poți aplica principiile Montessori acasă. Decorarea lui poate fi accesibilă și usor de realizat.


Maria Montessori a contribuit la dezvoltarea educațională a copiilor și a încurajat creativitatea și independența lor. Conform principiilor sale trebuie să le construim copiilor un mediu pe care sa-l poată folosi singuri: un pat mic in care să poată dormi sub o pătură, sau o pilotă care poate fi ușor pliată, un loc în care să se poată juca cu obiecte pe care le pot accesa cu ușurință.


Dormitorul copiilor poate fi amenajat conform principiilor Montessori, chiar dacă vorbim de o amenajare completă sau o adaptare a camerei de bebe, la una de junior. Trebuie urmați câțiva pași simpli:


Pasul 1 – Păstrează un decor simplu

Metoda Montessori încurajează simplitatea. Camera trebuie amenajată fără jucării în exces, cu un mobilier simplu, construit pentru copii.

Pentru promovarea independenței păstrează în cameră doar obiecte simple și ușor de manevrat. Dormitorul trebuie să fie un loc relaxant în care copilul să se simtă în control. Culoarea nu trebuie să lipsească din cameră, pentru pereți ideale sunt culorile pastelate în nuanțe cât mai liniștitoare, predominant verde și albastru. Tapetul cu un desen liniștitor stimulează dezvoltarea imaginației.

Decorațiunile din camera unui copil pot fi înlocuite de jucării frumoase din lemn pentru a nu aglomera spațiul și a păstra ordinea.


Pasul 2 – Micșorează scara

În lumea copiilor trebuie să fie dificil să trăiești lângă obiecte care par construite pentru uriași. „Micșorarea” obiectelor din jur le oferă celor mici abilitatea de a explora și interacționa cu mediul lor. Libertatea de mișcare și accesibilitatea sunt fundamentale în filosofia Montessori și, implicit, în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Etajere fixate pe pardoseală, cu polițe în care să existe câte un singur obiect, îi ajută pe copii să își aranjeze și să își găsească mult mai ușor jucăriile și cărțile preferate.

O masă mică și un scăunel vor fi excelente pentru jocuri, puzzle-uri și pictură. Ele pot fi folosite de copii și părinți pentru activitățile în familie.



Pasul 3 – Încurajează jocul liber

Potrivit metodei Montessori cei mici ar trebui să aibă acces facil la jocuri interesante și educative. Aveți grijă, totuși, să nu-l copleșiți pe cel mic. Prea multe jucării il pot debusola, iar un copil care nu este sigur cu ce să se joace adesea ajunge să nu se mai joace cu nimic. De asemenea, jocurile pe calculator, sau emisiunile TV trebuie evitate aproape de culcare.

Selecția de jucării poate fi rotită în mod regulat, astfel încât să existe întotdeauna ceva nou și interesant pentru a surprinde imaginația copilului.


Pasul 4 – Facilitează accesul

Dacă dorești ca cei mici să învețe să funcționeze independent în propriul spațiu, trebuie să le facilitezi accesul. Ia în considerare înlocuirea dulapurilor cu sertare mari, grele, cu dulapuri mici, construite pentru copii. Cuierele cu cârlig, fixate în perete, pot fi de mare folos, iar întrerupătorul poate fi montat la un nivel accesibil celor mici.

În dulap poate fi instalată o șină pentru haine la un nivel inferior, astfel încât copilul să își aleagă singur propriile haine.


Pasul 5 – Renunță la pat

Un pat Montessori poate fi pur și simplu o saltea pe podea. Ideea este de a permite copilului să acceseze patul său și să-și exploreze mediul în control.

Așezarea saltelei direct pe podea poate părea o măsură extremă. Este, de fapt, de mare ajutor atunci când se face trecerea de la patul de bebe la cel de junior.

O altă opțiune este cadrul de pat plus somieră montate direct pe pardoseală. Se poate construi deasupra o structură simplă din lemn, sub forma unui baldachin, sau în formă de căsuță, decorată cu o ghirlandă luminoasă sau accesorii care se agață. Lângă pat se pot monta mici etajere pentru cărțile preferate ale lecturii de seară.



Pasul 6 – Nu renunța la decorațiuni

“Lucrările de artă” ale copiilor pot fi transformate în frumoase tablouri, care vor da culoare oricărei încăperi din casă. Jucăriile de bebe pot fi transformate în decorațiuni de agățat pentru juniori, iar o ghirlandă luminoasă poate fi folosită pe post de lumină de veghe noaptea și ziua devine un accesoriu colorat al patului.


Pasul 7 – Mare atenție la micile detalii!

Cel mai important detaliu este legat de funcționalitatea camerei. Amenajarea poate fi încântătoare pentru un părinte, dar se poate dovedi ineficientă pentru un copil. Fiecare obiect din cameră trebuie să poată fi ușor de apucat de o mână mică, sertarele dulapurilor trebuie să fie ușor de manevrat, fără să existe riscul de a-și prinde mâinile. Lădițele cu jucării sunt mai ușor de folosit dacă au rotile, iar patul este mai prietenos dacă este realizat dintr-un material natural, cald, cum este lemnul.


Toate detaliile pot avea un impact major în amenajarea camerei unui copil, dedicându-se dezvoltării lui morale, comportamentale, emoționale și intelectuale. Metoda Montessori încurajează grija de sine, curiozitatea naturală, iar principiile sale pot fi aplicate în orice altă parte din casă. Trebuie doar să urmezi pașii.



810 views0 comments
bottom of page